curcubeul de vecinu'

- auzi, Seba, ma enerveaza vecina de deasupra.

- de ce?

- pentru ca e cenusie; are un zambet cenusiu, pielea e cenusie, parul e cenusiu si hainele cenusii.

- asa e.

- barba'su ala trebuie sa fie vreun curcubeu sa se compenseze cu nevasta-sa.

- da' de unde .

- de ce ?

- nu vezi ca-i lipseste cubeul !

- :)

bancuri si caderi

imi plac bancurile seci; mai exact cele care te indreapta catre o cale gresita; cum era cel de mai jos " cu pieile cailor"; ma distreaza teribil senzatia pe care o resimti, ca adica ti s-a pus piedica si ai cazut; mintea ta s-a impiedicat mai exact; sunt persoane care se supara si nu ar putea sa rada in veci la o gluma de genul "ce se afla pe casa si incepe cu V? raspuns: motanul Vasile" sau " ce se afla sub pat si incepe cu o? o pereche de papuci" sau "ce se afla sub pat si incepe cu h? hailalta pereche de papuci..."

de curand mi-a placut bancul cu funicularul; "Maria se duce acasa si-l intreaba pe Vasile: Vasile, cum se zice corect, funicular sau furnicular? si Vasile spune: la ce?"

sunt glume care concentreaza atat de bine o stare de spirit sau care zugravesc o imagine atat de clar in cuvinte putine incat imi par ca seamana a haiku.

Dar sa revin la ideea cu impiedicatul mintii; asta mi-a adus aminte de caderi; si de felul in care oamenii reactioneaza cand cad; vorbesc de caderile obisnuite cand te impiedici sau aluneci si nu patesti mare lucru; ca de exemplu acum trei zile cand am hotarat sa mergem la plaja, am coborat pe un teren mai abrupt am cazut si mi-am julit o mana si posteriorul. ce m-a uimit a fost ca prima reactie a fost de suparare; asa, ca si cum cineva a avut ceva cu mine; pe urma am vazut itindu-se dintre buruieni capetele a doi necunoscuti si al lui barbatu-meu cu fii-mea in brate care se uita la mine un sfert ingrijorat si trei sferturi amuzat (stia el ca mare lucru n-am patit din treaba aia si nici nu dorea sa imi dea apa la moara); atunci m-am adunat de pe jos si am anuntat viteaza ca n-am patit nimic; in ziua aia m-am gandit la felul in care iti intepeneste atitudinea in vreun tipar pe care il urmezi zi de zi iar in final iti intepeneste mintea cu totul vorba reclamei "atitudinea creeaza viitorul".

In concluzie propun sa luam cazaturile ca atare, sa ne stergem de praf si sa plecam mai departe, sa ne distram de bancurile seci in care ni se poticneste mintea pentru ca daca intr-o zi vom deveni prea importanti pentru "de-astea" inseamna ca tinem drept drumul spre ramolire.

cal de pablo picasso

seamana cu bancul meu sec...

la piata

cand eram mica mergeam la piata - ma trimitea mama; nu imi facea o placere deosebita mai ales ca ma intorceam cu diverse cumparaturi "necorespunzatoare". Avea dreptate mama, de exemplu m-a trimis dupa flori ca era serbarea de sfarsit de an si trebuia sa ii duc d-nei invatatoare; m-am intors cu un buchetel de flori nemuritoare pentru ca ma convinsese vanzatoarea ca sunt foarte frumoase; intr-un final mama a conchis exasperata ca nu ma mai trimite dupa flori pen' ca vin cu toate rebuturile. Pe urma diferenta dintre marar, patrunjel si leustean era o chestiune peste puterea mea de intelegere; intr-un final le-am invatat dar nici astazi nu fac diferenta intre radacina de patrunjel si pastarnac. Chiar ma gandesc ca e o conspiratie si ca de fapt este o singura planta.

dar sa revin la ideea initiala; ulterior am crescut, mi-am facut declaratia de independenta si am inceput sa merg la piata din vointa si nevoi proprii. Atunci a inceput sa imi placa. Imi plac vanzatorii pentru ca sunt care mai de care mai colorati: vanzatoarea grasa cu vocea la fel de mare ca si ea care tipa dupa tine direct si fara complexe sa vii sa cumperi de acolo; luni de zile am cumparat de la ea pentru ca mi-era imposibil sa ma indrept in alta directie odata ce ma repera; pe urma m-a cuprins intr-o zi indignarea din pricina rosiilor fara gust care au imprumutat aceasta calitate si supei astfel incat am cumparat de la vecina de tejghea cu sentimentul ca fac oricum o mare magarie. Apoi l-am descoperit pe vanzatorul cu alura de militar care iti da impresia ca a fost detasat in piata pentru o perioada determinata. Are la vanzare putine produse, intre sase si opt si sunt aranjate in fata lui toate fara cusur, nici o frunza nu depaseste perimetrul stabilit. Are intotdeauna marunteii la locul lor si niciodata nu iti da sacosa cu ce ai cumparat pana nu ti-a dat in prealabil restul. Mai e si doamna cu aer sictirit care fumeaza continuu si care iti da senzatia ca in locul in care sta ea este mai intuneric nu-s' de ce, pe urma e turcoaica cu taraba de fructe, doamna care se imbraca sexi si isi inzestreaza produsele cu adjective nefiresti de genul "cirese virgine" - adica nu au mai fost mancate o data sau ce? -, doua perechi care vand de asemenea fructe si care seamana ca atitudine ceva de speriat in sensul ca femeile sunt harnice dar delicate iar domnii la fel de harnici dar ceva mai grosieri si tot asa. Imi place aglomeratia de zarzavaturi proaspete si fructe si verdeturi si bors si galagie si franturile inerente de conversatie:"- cu cat dai vinetele? - cu cinspe mii. - cat? cinspe mii de ani sa stai cu ele" dupa care urmeaza indignarea vanzatorului care renunta la politica de atragere a clientelei doar doua momente cat sa se stropseasca la cumparatorul cu arici in buzunar. E multa viata in piata.

bancul meu preferat. sec.

- ce fac indienii cu pieile cailor lor?

- isi tin caii in ele...

nedumerire

- auzi, Seba, de ce crestem asa de greu si imbatranim asa de repede?

- pentru ca la inceput urci dealul , pe urma il cobori...

liniste

am fost o persoana agitata, de cand ma stiu; tot ce se intampla in jurul meu se intampla mai tare in gandurile mele si ma mir si acum ca nu am imbatranit din pricina asta mai mult si mai repede; mi se pare ca m-am speriat si m-am bucurat si am sperat si am castigat si am pierdut si am renuntat si am luat-o de la capat si tot asa de multe multe ori, pana cand am creat carari batatorite care imi arata drumul spre liniste ca niste degete prelungi si albe de zane din povesti; si am urmat semnele si intr-o zi mi-am dat seama ca am ajuns in locul in care era liniste; nu vorbesc de liniste absoluta (nu am murit:)) ci de linistea care urmeaza dupa ce ai gasit raspunsuri pe care le-ai cautat ani de zile si pe care nu le-ai gasit pentru ca nu erai pregatit sa le gasesti; e linistea care iti permite sa te retragi in coltul tau rumegand (ca o vacuta? intreaba barbatul meu care si-a bagat nasul in ce scriu asa ca eu rad si il pup pentru ca ma distreaza rautatile lui afectuoase si pentru ca el e factorul determinant al linistii mele) bucatile de agitatie cotidiana cu care te intorci acasa din preumblari necesare; si uite asa bucatile colorate de stari, intamplari si cuvinte au inceput sa se aseze la locul lor ca niste piese cuminti dintr-un puzzle viu sub bagheta unui magician; cateodata am senzatia ca eu sunt artizanul care aseaza intamplarile ce mi-au fost date intr-un tot care imi va defini culoarea si din care voi extrage probabil amintiri la batranete;

p.s. cineva tocmai s-a trezit si-mi zice insistent pe limba bebelusilor ca-i este foame:)