dointa de anul nou

eu imi doresc ca noul an sa fie unul bun; sa ne fie bine, sa rezolvam toate problemele care vor aparea, sa ne bucuram de toate lucrurile frumoase, sa fim sanatosi si sa ne intelegem bine, sa rezolvam eventualele neintelegeri cu cei din jur, sa ii iubim pe cei de-acasa; sa fim recunoscatori pentru lucrurile bune din viata noastra, sa fim atat de buni incat sa imprastiem lumina.

Si daca vreodata vom fi tristi, fericirea sa ne fie la indemana si cu o bucata mica sa curatam orice tristete.

Eu vreau ca anul care vine sa fie unul minunat iar noi sa fim foarte foarte fericiti.

Si uite cum am ajuns la urarea de "UN AN NOU FERICIT" pe care o folosim atat de des incat am uitat ce inseamna.

pentru sotul meu. cu drag.

atitudine

A fost o vreme cand imi doream cate ceva atat de tare incat ma durea capul de tensiune si asteptare; "ceva"-urile respective le-am obtinut dupa ce am muncit pentru ele; si dupa ce le obtineam eram atat de fericita de parca mi le daduse cineva gratis; asta era de altfel si impresia pe care o lasam celor din jur, ca adica ce noroc de barza chioara am; nu spuneam cat m-am straduit sa ajung acolo (nu mi se parea important), spuneam doar ce fericita sunt pentru norocul meu; iar daca mergeam la examene si luam note mari aveam aceeasi senzatie de "am avut noroc"; dupa un astfel de examen mama unui prieten m-a privit descumpanita si mi-a spus ca nu am deloc incredere in mine si ca era normal sa iau nota mare; a fost randul meu sa fiu descumpanita pana cand tot ea mi-a spus ca probabil nu as mai fi atat de fericita daca as crede ca mi se cuvine. Am ramas pe ganduri - care din noi o avea dreptate - dar cred ca raspunsul corect era (cum este mai mereu) undeva pe la mijloc; pentru ca atunci cand baiatul ei a picat un examen la liceu (ulterior s-a descoperit ca baiatului nu-i luasera in considerare o pagina si i-au admis contestatia) i-a spus sotului ei "ia-ti prostul si du-te acasa". Prostul era de fata.
Eu am continuat cu atitudinea mea sperioasa de care spuneam iar in final ajunsesem sa cred ca daca nu mi-e frica nu o sa-mi iasa mai nimic; exact cum am citit in "inteligenta emotionala" ca fac anxiosii: ajung sa dezvolte o teorie care le justifica anxietatea; ei cred ca daca nu isi fac griji ca s-ar putea intampla ceva rau, acel ceva rau se intampla tocmai din pricina asta;
Am inteles insa uitandu-ma in urma ca cea mai importanta dintre toate este atitudinea: o atitudine pozitiva care te indeamna sa mergi inainte, care te ajuta sa treci peste esecuri si sa nu ramai intepenit in postura de victima, sa fii recunoscator pentru fiecare sansa dar sa si stii sa muncesti pentru a ajunge acolo.
Nu-mi plac oamenii cu "gena nefericirii" (vorba sotului meu); intotdeauna vad partea goala a paharului, intotdeauna ceilalti sunt de vina, intotdeauna ei sunt fara noroc si nu li se intampla nimic bun; iar cand li se intampla si lucruri bune le lasa asa, "nesemnalizate", deoarece sunt foarte preocupati sa le vada pe cele rele; si uite asa iti poti transforma lumea intr-una rea sau una buna dupa caz;
Mi-ar placea sa avem cu totii cate un comutator; cand cadem pe panta nefericirii cineva sa ne apese butonul pe care scrie "fericit".