Aveam vreo 8 ani si de abia ajungeam la tejgheaua patiseriei nou construite de la noi din cartier; atunci, ca si acum, imi placeau tare mult piscoturile de sampanie care stateau in vitrina grasute si presarate cu zahar pufos; in ziua aia aveam la mine 25 de bani cine stie de unde asa ca am intrat si am zis sa imi incerc norocul; intrucat sunt o fire timida si aveam o banuiala ca nu imi ajung banii m-am invartit mult si bine pe acolo pana am indraznit sa o intreb pe vanzatoare daca vinde piscoturi si pe bani foarte putini; s-a uitat la mine curioasa si m-a intrebat cat de putini bani asa ca i-am zis cu o umbra de speranta cati aveam. Mi-a zis sec ca nu imi ajung asa ca m-am grabit sa plec; ma afectase mai mult ca ma facusem de rusine decat ca nu ma alesesem cu vreun grasut din vitrina; asa ca data urmatoare m-am asigurat ca am destui bani pentru a cumpara piscoturi. Nu stiu de ce mi-a ramas in minte intamplarea asta, dar figureaza la rubrica "dezamagiri si chestii stanjenitoare"; daca vanzatoarea mi-ar fi dat totusi un piscotel intamplarea ar fi figurat la rubrica "intamplari fericite" ca cea cu marinarul care mergea prin portul Tomis si desfacea o ciocolata si, desi era foarte grabit sau poate doar repezit habar n-am, s-a oprit sa imi dea si mie desi nu spusesem nimic.
Cand esti mic dezamagirile sunt la fel de mari ca atunci cand esti mare.
