joi, 11 decembrie 2008

pe scurt despre fericire

Ma gandeam sa scriu despre oamenii fericiti. Eu cred ca in general oamenii fericiti sunt tacuti si nu vorbesc prea mult despre fericirea lor. Probabil ca nici nu se gandesc neaparat ca sunt fericiti ci pur si simplu ca le este bine. Si cand iti este bine nu te apuci sa spui toata ziua asta ca seamana prea mult a lauda. In plus risti sa-i enervezi pe cei din jur. Mi se pare ca in general oamenii sunt atrasi de intamplarile triste. Al meu sot s-a gandit intr-o zi sa faca un experiment. Vreme de vreo doua saptamani cand era intrebat ce face raspundea ca foarte bine, excelent, s.a.m.d. Interlocutorul ramanea fara chef de vorba si oarecum nedumerit iar vorbitorul fara interlocutor :))
Eu cred ca fericirea nu e un soi de premiu pe care sa-l primesti cand esti batran dupa nu stiu cate stradanii sau eventual pe lumea cealalta. Cred ca suntem fericiti in fiecare zi, de cate ori ne este bine: ca e soare afara, ca ai vazut aseara luna noua cu o stea prin preajma, ca ai baut o cafea in parc la terasa si ai trancanit in voie, ca bebelusul tau iti zambeste cand iti intalneste privirea si tu te topesti ca o baltuta la soare, ca suna la usa si stii ca ti-a venit seara barbatul acasa si ca zambeste cand ii deschizi, ca dimineata vine sa te cheme la masa si miroase a cafea, ca asculti o melodie pe care ti se pare ca poti zbura, ca citesti o carte scrisa de cineva care pur si simplu se potriveste cu tine si tot asa.
Asta nu inseamna ca nu exista si probleme. Dar eu cred ca atata vreme cat suntem sanatosi si avem norocul sa ne fie bine suntem datori sa trecem peste micile neplaceri si sa ne bucuram de tot binele care ne inconjoara. Nu o sa reusim asta in fiecare zi pentru ca suntem oameni nu ingeri dar cred ca fericirea este in noi. Trebuie doar sa ne facem curat in suflete ca sa ne poata lumina pe dinauntru.

2 comentarii:

mecoffeebean spunea...

Ce frumos ai scris! Intradevar fericirea e simpla. E tangibila, e aici,e in noi. Numai ca ne complicam inutil viata si o pierdem din vedere.

laura s. spunea...

multumesc mecoffeebean :))